Nu exista nici o frunza care sa cada fara motiv,
singurul fara motiv era vantul.
Nu mai doream sa ma ridic de acolo, din iarba
tepoasa si fosnitoare,
doream sa imi umplu genele de cer
si sa le curbez dupa cum
ar fi trecut deasupra mea norii.
Nu mai doream sa vorbesc cu nimeni,
doream ca ei sa treaca prin mine
ca si cum as fi fost invizibil,
sa ma uite
si sa ma ierte.
Doream ca ultimele dare de soare sa dispara si ele
sa nu-mi mai incalzeasca nimeni obrazul,
sa ma trezesc din acest vis
intr-o inexistenta absoluta.
Doream sa nu imi port numele, si nici amintirile,
doream sa fiu toamna
si sa umplu de frig bancile,
doream sa aprind focuri
de frunze uscate si sa-mi usuc mainile
la caldura lor intepatoare.
As fi vrut sa uit indepartatele iubiri,
sa renunt la mine,
sa ma opresc.

/14.09.2002/