acele de ploaie imi despica departarea,
si frunzele curg-rauri de miere,
si mi te apropii in fosnetul de gene,
privind in ochiul toamnei,
ecou al sufletului meu.

rasaritul, un graunte de jar zdrobit,
se zbate in panza de paianjen a norilor,
ca visele-mi ce se strang ghem sub pleoapa noptii,
cazuta in nestire...

si mi te apropii cu infiorare de zambete,
si ma revars, si ma dezleg,
sorb marea de smarald a unei frunze
si ma usuc pe tarmurile-i roscate
unde fluturii valseaza efemer.

si mi te apropii ca niciodata,
cu departari muiate in flacari.