agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9253 .



Câteva cuvinte despre Ioana
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mircea_Cãrtãrescu ]

2002-10-06  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Ioan Dan



1
Citeam Kundera cu micul dicționar francez-român pe piept
și ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură și îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita țintă în carte,
atentă, de parcă știa să citească
și atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că ești cel mai bun produs al meu, că ești
mai presus de literatură
dar așa te scot din literatură
adică din viața mea.
Ioana, ca să fii în literatură și în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."

2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu și M.D.G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăținare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu și Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, și la pick-up o selectie "Wings")
palavrăgim despre copii.
Mă trezesc că îi spun "Știi, e foarte mișto să crești un copil,
dar să vorbești despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tău e o tema inutilizabilă în literatură
(evit cât pot cuvintul "poezie")
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă."
"E, și tu acum, chiar așa, totul de vânzare..."
"Dar sigur că totul de vânzare dacă ești profesionist" - și
am tăcut brusc
fiindcă nu credeam asta
și nu știu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan și am plecat la cenaclu.

3
Ioana și Cri: două fetițe, două surori.
Fetele mele. Mă pomenesc
că îi spun "Cri" Ioanei și invers. Cri mai păstrează
panglicile de bumbac care le fuseseră legate la încheietură,
în Maternitate și care purtau același număr
cu creion chimic
Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?

4
Fetele-s dincolo
Cri îi face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om
ca o maimuțică mirată bâțâie capul ud. Eu și Bogdan
stam în bucatarie cu păhăruțele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, îi spun și simt adrenalina sau ce o fi
invadându-mi fața și făcându-mă să lacrimez. (Îmi dau seama
că sunt sentimentaloid, dar stimulat puțin
de romul cubanez, mă simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai mă gândeam
cum îți cițeam jurnalul, ce chestie -
doar acum câțiva ani vorbeai doar de singurătate
scriai "Relații cu L. (să zicem). Poate iese ceva de aici". Și uite
acum ai nevastă, copil...
Bogdan, mă gândesc eu, ar fi un tată excelent (poate cam pisălog)...
Mai palavrăgim ceva și ne cheamă fetele
să vedem pisoiul înfofolit în prosop
zgâindu-se la noi. Ea bea laptele și adoarme
iar noi (care eram puști, puști acum câțiva ani)
trecem în sufragerie și ne conversăm și ne tratăm ca oamenii mari.

5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc convențională
(scriu poemul acesta în lipsa unei fotografii)
are deja soldulețe de gagică și ochi oblici, nițel lenevoși
nu degeaba maică-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci când urlă de foame face pandalii și istericale
de-ți vine s-o strângi de gât,
dar e draguță de obicei și ne lasă nopțile să dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va crește rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasăre într-o colivie de cartilagii
Daca ar crește continuu și după adolescență
Ioana ar deveni nemuritoare.
Știu, acum, când mi-o imaginez (ea se joacă dincolo cu minutele)
ca așa va fi, că ea nu va muri niciodată.

6
Cu M.M., la "Cartea românească. Apoi în mașina lui
explicându-mi de ce n-am apărut în antologia din Italia "Știi,
Cugno ăsta... eu i-am dat textele tale... dar nu i-au ieșit..."
Și alte chestii literare care nu contează aici. Dar apoi-
"Te-ai însurat. Cine te-a păcălit?" Iar din capul meu ieșind un
balonaÈ™
cu trăznete, capete de mort și sticluțe de otravă.
Când i-am spus că mai degrabă eu am păcălit-o
a schimbat foaia și a trecut la sfaturi: că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă, uite, el
are șansa pendularii asteia...
Fiecare cu șansa lui, îi zic și cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe lângă Inter și... spre casă.
O găsesc pe Kitty cu Ioana în brațe.
O pup și ea miaună alintat:
Ia uite! A mâncat 180 de grame!

7
"O inimă de tată! Miracol al paternității!"
Așa să exclami, cititorule, lecturând acestea.
Dar cum dracu să spui într-un poem că-ți iubești fetița?
Încearcă, și-o să vezi ce greu e.
Nici nu există o tradiție Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculețul Iisus și cam atât. La fel, e atât de penibil să spui
ca-ții iubești nevasta. Și totuși poezia-i făcută
ca să-ți exprimi sentimentele. Găsește o formă
când nu există nici o formă. Când aproape toată poezia secolului
este decorativă, abstractă.
Dar fetele mele, și cea mica, și cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (când nu mă enervează prea tare) e
adevărat.

8
Deci, Ioana, iubesc forma turtită a nasului tău
nările tale largi și gingia de jos
cu două umflături unde vor ieși dinții;
Iubesc mica ta pată cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o măslină) și
nu cred
că din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia aștept să înțelegi ce-ți spun: vor fi doar cuvinte dragi;
aștept să te poți bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
să ți se lărgească inima, să-ți crească părul, capacitatea toracică,
să devii inteligentă, să te joci cu plastilina
să te amorezezi mai târziu
să ne râspunzi obraznic, să ne spui
că "nu ne-ai cerut tu să te facem", și "ce-ați făcut voi pentru mine?"

să-ncerci să fugi de-acasă, să te-mbraci la modă
etc., etc., dar la maturitate
să-ncerci să ții la noi și să înțelegi mirată că nu e greu deloc
și când vei avea o fată să-i spui Cristina.
Iar viața noastră va trece. ("Așa de rău mi-a părut
când am trecut de 40 de ani, nici nu pot să va spun, fetelor"
zicea o colega din cancelărie
iar fetele
cam toate de peste 50 se opriră o clipă din discuția lor despre boli
îngrozitoare, și una a răspuns resemnată: "Da, a trecut viața.
Nici nu-ți dai seama când trece").
Noi, Cri, as vrea să imbătrânim împreună
s-o ajutăm pe Ioana să trăiască (mă-ntreb ce vremuri va apuca)
Și să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiți
să nu ne încăpățânăm în certuri.
Să ne fim dragi mereu.

9
Apoi, de mână
să ajungem în fața unei porți uriașe
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
îngeri de granit, cu aripi sparte.
Să batem: Bang! și să intrăm
pe toboganul de sânge
prin gâtul napircii s-alunecăm,
prin mațele cârtiței,
prin rădăcinile trandafirului
până în floarea cea galbenă...

Nu ți-aș da drumul la mână, Cri, nu ți-aș da drumul
iar dacă poteca se va bifurca
vom împietri acolo, la răscruce
și vom rămâne acolo în țara înserării
două statui colosale, Mama și Tata, de granit cenușiu.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!