Mai bat in geam bunicii cateodata,
Geamul odaii-n care i-am inchis,
Parca zambesc, parca se-arata,
La geam sau undeva, in vis.

Ne laganau demult in poala,
Ne rasfatau cu dulciuri si povesti,
Se mai plangeau de cate-o boala,
Se minunau ca-intr-una cresti.

Bunicii chiar urati de-ar fi
Sunt pentru noi cei mai frumosi,
Mereu mai stirbi, mereu copii,
Doar pentru altii babe sunt si mosi.

Bunicii joaca inca n-au uitat,
Mai joaca tabinet si septica mai joaca,
Din cand in cand au mai trisat,
Dorind nepotului pe plac sa ii faca.

Ceaiul la pat bunicii ne-aduceau,
Ne intrabau de febra, de dureri,
Si nu-i vedeam pe ei, ca se stingeau,
Ca-s parca mai palpanzi ca ieri.

Ni-i faceam aliati, la nevoie, pe ei,
Ne aparau intr-una de parinti,
Chiar de eram nesabuiti si zmei,
Ei le ziceau mereu c-am fost cuminti.

Data de pensie era sarbatoare,
Pe de rost, orice nepot o stie,
E ziua-n care-i sigur soare,
Pentru ca-ti da precis si tie.

Bunicii sunt acolo sa iti dea,
Si poftele toate sa-ti faca,
Secretele tale si orice-ai avea
Le stiu, c-au invatat sa taca.

Le umpli viata cu tine, cu toate,
Ca intr-o zi tot sa le iei,
Raman pustii si-adusi de spate
Cu mare dor de nepotei.

Ca fulgerul o veste o sa vina,
Ca nu mai ai bunici, ca s-a sfarsit,
Intr-un amurg cu luna plina,
Vei sti cu-adevarat cat i-ai iubit.

7 oct 2002