Nicicind sa nu te increzi in ochiul
intarcat de foca.
Stins pe altar, sinele ma priveste piezis,
cu gust de lapte de pasare se lasa
intunericul.

Hai, gindeste numai ce trebuie sa spui!
Inventeaza felia de doliu ca pe o noapte
de dragoste,
ca de un drum nu foarte lung de la tine
la mine -
desigur,
excursia pe care moartea o face in
feluritele-i chipuri (o picatura de seu
prelinsa pe sira spinarii)
tine cit floarea de cactus,
cit flacara candelei din sufragerie,
cu gura plina de iarba vorbeste
despre siretenia sentimentului (un lucru
cu nervi, o vreme cu lapovita).

Run, ii spun sufletului si trece in galop
peste puhoiul de pucioasa.