Oxidăm...
oxidăm ca o cutumă prost înțeleasă, oxidăm!
Cu fiecare gând ne pierdem calitatea de oameni,
Cu fiecare cot aplicat în burta realului devenim arhetipuri.
Memoriile sunt lungi pasențe eșuate
Hărăzite de mâinile gârbovite ale timpului.
Chiar și respirația e un semn al morții.
Oameni, noi iubim carnea,
Noi nu putem fi vegetarieni în dragoste...
Dacă Dumnezeu Va găsi de cuvință
Să mă întrebe: Bă Emile,
Ce zici, am croit cât de cât acceptabil lumea asta?
Eu voi răspunde: Bunule,
Cam oxidăm!
În rest, sunt mulțumit!
Oxidăm...
Și repetiția mișcărilor noastre e înțeles la oxidare!
Dar vă las,
Mă retrag să mai oxidez o clipă
Și vin înapoi!
Revigorat.

(13-oct-2002)