Câteodată,
când inima mi se ascunde-n piept, speriată
iar lumea mi se strânge-n palmă, toată
când văile nu mă mai pot cuprinde
iar munții mi se sprijină pe frunte,
mă opresc o clipă
și plâng
câte o lacrimă măruntă
atât de amară
încât nu devine sărată
decât undeva, departe
la vărsarea într-o mare
foarte curată
formată cândva, în noapte
din nespus de multe
lacrimi amare.