Tatei


Imi las pantofii murdari de cuvinte
La usa
Cand intru-n camera tatei.
Il gasesc un pic batran, dintr-odata,
Parca nu mai e loc sa se ascunda.

In "Printul de hartie" i-am lasat
Un fluture de cerneala, in dreptul inimii,
Si doua picioare lungi,
Sa ajunga pana la mine.

El mi-a lasat mersul descult
Si -o jumatate de vioara:
O purtam cand pe umar,
Acolo unde se poarta zborul,
Dimineata o umpleam cu lumina.

El mi-a aratat pestii
Care cred ca lumea are peretii inalti,
Vopsiti in albastru,
Si pe limba lor, mi-a explicat adancul.
Mi-a mai spus ca soarele nu are zabrele,
Cum cred canarii ,iar intunericul are in piept
Gloante de lumina.