Ce suferință, să nu-ți mai recunoști
inima, conectată la rețeaua
de spaime a nopții!
Marea sîngelui meu dornic de tine,
cîndva învolburată și rebelă,
e acum o apă stătută, mult
mai resemnată decît
moartea…

E toamnă-n închisoarea cărnii
trădătoare și e frig…
Au obosit atomii, ogarii mei
de curse, fugind
după nimic!
E vremea revoltelor, a grevelor
spontane.
Chiar azi, am sugrumat din fașă
revolta amintirii că te-am iubit.
Chiar azi, ți-am redat,iubito,
libertatea!