Aveam atunci doar versuri de-nceput
timpul gesta în cele mai oculte cercuri
brațele mamei se despleteau din lut
tata le săruta-n amiezile de miercuri
când primăvara încă mirosea a lapte
noi ne-ntorceam acasă după ora șapte.

Poveștile din seara zilelor de joi
nu se mai terminau cu happyend
la radio se anunțau averse noi de ploi
bunica asculta clipind intermitent
crescuseră dincolo de pat, nepoții,
nu-i mai zărea prin crăpătura nopții.

De vineri nu mai suntem nici noi tineri
memoriile consemnate în agendă
au calități potențiale de legendă,
copiii noștri au crescut și vor să fie liberi,
ne depășesc sonor mașini bizare
călătorind cu ei prin teritorii singulare.

Acum petrecem diminețile de-apoi
sorbind cafeaua rece în marsupiul iernii,
vorbim la telefon de-ale timpului nevoi
cum scârțâie genunchii, cum tac eternii,
pândim duminica la colțuri, de nebuni
neliniștind fecunditatea zilelor de luni.

2 februarie 2003


Din volumul "Geometrii singulare"
sept. 2003, editura Pro Transilvania