Ai rupt creanga pisicilor de creta,
zambind de forma,
cu o mana in buzunar
si cu cealalta facandu-mi semne
sa ma pierd in lanul cu flori de cires,
ti-ar place
sa ma vezi indepartandu-ma,
cu ochii cusuti si cu gura maslinie,
si tu ramasa in urma
desenand pe pietre,
inimi de porumbei subrezi, muguri de carton,
insigne si fructe
culese dintre copertile cartilor de joc,
ti-ar place
sa ma stii spanzurat
de urmele pasilor tai, liberi,
ai ars creanga bietelor pisicute,
si acum,
a crescut din cenusa
pomul roditor,
in dupa-amiaza palariilor cu boruri largi,
cand
razand cu gura pana la urechi,
pe prispa,
imi beau ceaiul de urzici
socotind pe degete
cat mai am pana sa ating
eroarea
cu gust de flori de cires.