Se aude scrâșnetul pădurii
sub pasul meu
și un neastâmpăr clocotitor
clipește, iar,
pe ecranul radarului...
Am închis ochii
și am început să cioplesc cuvintele uscate
cu dalta mea
- așa boantă cum e ea -
pipăind în răstimpuri
cu ochii minții
încă nedesăvârșirea.
Nu m-am întrebat niciodată
cine aleargă electronii
spre sinapsa gândului și
...mai ales...
cine mi-a dăruit trusa de dălți
- speciale -
să mă joc pe-afară.
Cred că am terminat...
Așaaa...
Nu vă faceți iluzii !
Nici măcar nu voi clipi
în timp ce mă întorc
spre voi...

15 februarie 2003, 7.30 am