Mă doboară nepăsarea unui vis
Ce l-am pierdut sau poate l-am ucis.
Mă trezesc în zori pătate de iubire
Si tot caut să amestec dorul în nestire.

Pentru fiecare stea căzută
Am s-adun tăcere renăscută
Si-am să clădesc pe margine de lună,
O icoană cu flori de cunună.

Si când va fi ziua gata
Am să-mi înec soarta
În lacrimi amare de lumânare
Si-n sipot usor de rece izvor.

Si la miez de noapte
Când s-or frânge toate moarte
Si-mi va incolti iar nepăsarea unui vis,
N-am să-l mai las ucis.

2 februarie 1995