Te ucid în fiecare zi câte puțin,
dar n-au decența să te împingă
într-un mormânt curat.
Vei crede că pământul
e bun de sărutat,
când soarele în zori, de mare e curtat...
Vei crede că șoseaua-i gigantică sofa,
că aripile serii în călimări se nasc,
că sângele e vinul adesea muls din țâța Evei...
Deși ești mort, nu te poți smulge
din voluptatea de a nu-ți cunoaște soarta,
iar într-o zi când vei afla durerea,
îți vor trimite Moartea să-ți deschidă poarta!
Ei da ești mort; în lumea ca o crâșmă îmi zâmbești fetid
spunându-mi că-ți dorești cea mai frumoasă groapă...
Cu vise te îmbeți prieten drag,
căci doar atât vei căpăta: un șut în cur și-o sapă!...