De-aș găsi, Tată,
poarta
prin care scoți sufletul din trup
m-aș arunca prin dânsa
fără milă
de furia cărnii nemântuite
căci le simt toate sub rasa de piele
ca și cum ar fi psalmi
de batjocură grea
ca și cum
toate jertfele din lume
ar fi arse sub coastele mele…

eu știu că sunt templul
nădușelilor Tale
dar de ce-a trebuit
să cobori tot odată
și să-mi mistui plămânii
înecați în greșeală?

Mă târăsc spre Tine
curat ca șarpele
și zbor ocolind casele sfinte
înțelept ca porumbelul

ca și cum Te-aș scoate din mine
ca pe-un demon murdar
mă ard, Tată, blândețile Tale
căzute pe-un trup
mult prea mic…