Ninge cu pământ.
Îmi tremură mâinile pe clapele pianului
așteptându-te
și nu mă pot opri.
Am început ieri, parcă.....,
deși nu mai știu când va fi clipa aceea
căreia i se spune ieri,
să simt bătăile pendulei de tăcere
ca să știu
cât a trecut de când te aștept.....

Umbre efemere de fum m-au mințit;
mi-au spus că deja ai plâns lacrima mea
și-am uitat câte vieți trecuseră deja,
iartă-mă.....
Am modelat în noroi cu zăpadă
o minciună cu chipul tău
sau pe tine cu chip mincinos,
nu mai știu....
Și-am râs în fața celorlalți
deși pereții celulei mă striveau,
așteptându-te.

Am un secret și nu l-am spus nimănui.
Poate, dacă aș mai fi copil,
m-aș apropia și ți l-aș șopti
la ureche.....

Mi-e frig iar și mi-s tâmplele iar arse
de visuri.....

Am adormit
și m-am visat copil cu tine,
lângă tine.
Ce copil frumos erai și ce frumos îmi șopteai la ureche.....
Deci, se poate.
Ascultă!
Auzi glasul mamei, auzi cântec de leagăn?
Mai e puțin, ai răbdare,
așa îmi cântă pendula tăcerii și mie
uneori.

Tremur,
nu mă pot opri;
ninge cu pământ, plouă cu mocirlă
și, deși nu te mai chem,
n-am să obosesc, pe tine Cel ce nu exiști,
așteptându-te.....