Și acum aștept o clipă dulce,
în amurg de-mi va zice:
"Vino iubite de vezi Apusul!
Toată splendoarea Aprigului Roș'
se răsfrânge peste noi călduț...
privește-n mine în adânc
și dulce fie visul tău...iubite"

Cum alb e pustiul de gheață
în mijloc stau îngenuncheat, tăcut, uscat...
bătut de vânturi grele și amare
ce bat prin mine acum
de o mie de zile topite-n nopți...
Șed negru și plecat cu ochii-nchiși
nu pot a mă mișca, nu pot a respira...

sunt mort, iar primăvara mea intârzie...

de când tăcut privesc în mine
am învățat să simt prezentul...
văd până la margini de ghețuri
iar acol' privirea mi se afundă
în mal negru de cristal...
am învățat să văd în munți
ce vajnic stau și mă-nconjor
și mă păzesc de toate rele...
poate mă păzesc prea bine...
...tot singur am rămas...

...oricum acum e vremea să stau...
să mă gândesc...

...călătoresc în mine
prin negru labirint întortocheat
și mă-ntâlnesc cu o veche prietenă,
e Inima cea veșnic trează
ce tot în mine luminează...

...dar acum când o privesc
las lacrimi grele și oftez
e doar un ciot ce abia respiră
și ce era odat' flacără
e acum abia un strop...

îmi bate-n suflet cu un gând:
"De nu te va striga curând,
eu aici, în tine, mă voi arde...
și nici de tine nu va fi mai bine,
căci decât fără inimă mai bine moarte!"

...suflul rece mă cuprinde,
e tot cel vechi amic al meu,
rece și ironic,


o rugăciune trece acum prin mine,
și după ea încă o mie,
ca inima să nu se stingă
și ca ast' tărâm deșarte
sa fie luminat....

...aud?

"OH! Vin iubite și trăieshte"