era complet sigur ca am scapat cioburile nelinistii
in camera de catre rasarit in una din zilele
cand umbrele poarta zdrentele iubitei pe cerul
gurii ca un miros de iasomie distilat in lacrima
inalta ca un turn de Pisa ; asa imi spuneai -
sufletul ce trestie ,
privirea ce drum torid ,
zambetul ce indie , umila credinta de abanos.
.......
de atunci au trecut multe umbre sfasiate de amurguri
de icoana ta isi amintesc genunchii in sarbatorile inimii
sau
o voce murdarind tavanul si oglinda cuvintelor
intr-o lipsa de culori ,
intr-o sete de priviri.