Realitatea este un pește auriu.

În ape limpezi
întinzi mâna să-l prinzi
și te lovești de solzii reci ai pietrei.

Nu înțelegi de ce,
tu ai văzut cu totul altceva
unghiile tale i-au zgârâiat suprafața
avea gust și miros de ploi,
îți dădea târcoale,
aproape,
printre giulgiuri ca ghiața
clipoceau înotătoarele sale dorsale
și coada bătea obrazuri moi
în adâncuri.

Amănuntele își pierd dintr-o dată
însemnătatea,
nicicum nu gândeai s-apuci mărul
ca piatra!
Îl privești din toate perspectivele,
cauți locul acela de grație
să-i muști carnea
cu ostentație
dar din trecut nu se mușcă,
miezul lui are savoarea expirată
a prafului de pușcă.

Neconvins
arunci piatra înapoi
și-aștepți să ți se limpezească iar
gălbenușul prezentului
în oul privirii.

Tulburați,
plămânii apei tușesc
sub acolada pieptului tău
și-acolo împietresc eu –
miez de măr într-un pește auriu.


27 iulie 2003



Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania,
București