noi eram cei buni, cei puternici
alergam cu buzunarele pline de busole dereglate
le foloseam ca argumente spre apus
soarele atârna nepăsător
în raza de rezervă
aruncam sulițe le număram apoi pe cer
„noi suntem cei buni, cei puternici ”
ne auzeam strigând din depărtare
am fi putut să și murim
nu o făceam din lipsă de imaginație
sufletele gemeau sub greutatea intențiilor
dar cine mai avea timp să asculte?
ne delectam înghițind kilometri de umbre
înghesuiți în vase comunicante
principiile rămăseseră undeva în spate
„adorabil ” murmurau vocile
se chicotea apoi ritmat

vremea serenadelor trecuse