candva eram frumoasa, eram pura,
candva nu stiam ce-i aceea ura,
candva mi-era leac iubirea,
candva nu stiam ce-i aceea dezamagirea...
incet, incet, totul s-a naruit,
nu mai aveam nimic de daruit,
totul s-a dus departe,
si pe sufletul meu s-a scris ...
stiam ca nimic nu dureaza o vesnicie,
stiam ca totul a fost ca sa fie,
stiam ca zambetul zboara,
stiam ca nimic n-o sa mai rasara...
simt nevoia de a evada
din aceasta detestabila realitate.
as vrea sa dau o explicatie fireasca,
dar nu m-ati intelege,
voi n-ati simti-o....
a fost o noapte, doar o noapte,
cand urcam treptele nevazute ale melancoliei,
trezindu-ma in fata unei oglinzi aburite
pe care scria : "iubeste-ma, nu ma ucide!"
si de atunci, in fiecare noapte
incerc sa fug de moarte...