agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-20 | [This text should be read in romana] | Submited by daria ilaria
Bunicul s-a îngrijit din timp de prânzul ce trebuia servit la acest parastas. A lipit pe sticle cu vin, drept etichete, pozele de la nuntă cu el și bunica. A scos miezul din pâini și a picurat cu grijă înăuntru ceară de lumânare până le-a umplut la loc. Și la sfârșit, la cafea, vor fi aduse cești mici în care o să pâlpâie câte o lumină de candelă. Mama a avut ideea să însămânțăm din vreme pe mormântul bunicii, ceapă verde, ardei gras și ridichi.Să servim lumea cu salate făcute din ele. Că-i mai bine în asemenea momente să mănânci din dragoste, nu de foame.
Duminica trecută bunicul a umblat prin parc cu un pantof care i-a rămas de la bunica și s-a rugat de toate fetele de liceu să-l încerce. Cum a aflat acest lucru, bunica și-a ales o rochie elegantă, o vârstă potrivită, s-a gândit la niște vorbe liniștitoare și a rugat un înger s-o ducă în visul bunicului. Dar pe el l-a durut burta și n-a putut să doarmă. Toată lumea își va aminti că la înmormântare, sicriul nu era bătut în cuie ci era legat c-o fundă mare și roz, ca un cadou trimis nu –știu- cui. Unii vorbesc c-ar fi fost scris pe el: „A se păstra la loc întunecos și rece „ dar astea-s vorbe. Vorbe cu păcat. Acum, pentru parastas, bunicul a pus în sufragerie un brad pe care l-a împodobit cu ochelarii bunicii, rujul, inelele, o mănușă și ultimii ei ciorapi de mătase umpluți cu beteală. Cum a aflat acest lucru, bunica și-a ales prima tinerețe, a pregătit un răsărit la mare și câteva vorbe drăgăstoase, dar a nimerit în visul unui adolescent, băiatul vecinului, care a uitat tot când s-a trezit. La masă, lumea o să vorbească vrute și nevrute. „Ai auzit, dragă? Bătrânul și-a făcut o mască de plastic cu chipul lui de la 20 de ani și-o poartă prin casă toată ziua; și-o scoate numai înainte de culcare. Unii spun că s-a ramolit așa de tare că nu mai ține minte decât cum arăta la 20 de ani când a-ntâlnit-o pe nevastă-sa și că fără masca asta, nu se mai recunoaște în oglindă. Eu cred că de frică, dragă, așa , ca să mai uite. Vai de capul lui!” La masă va fi adus într-un castron mare, adânc, plin cu pământ, curcanul rumenit, apetisant. Îngropat pe jumătate. „Dar de nepotu-su ce să mai zici? Are bătături la tâmple. Auzi și tu: cel mai mare specialist de la noi în strâns negru sub unghii. Las' că bunică-sa l-a întrecut. Strânge acum și sub pleoape.” Eu mi-am pus pijamaua, am stins lumina, mi-am aranjat perna sub cap și am adormit. Bunica a nimerit destul de ușor la mine în vis și stăm de vorbă, așa , liniștiți, cam de vreo lună.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy