Și nici măcar n-a trebuit să deschizi gura
A fost suficient să stai și să privești, nedumerită
Din colțul tău de lângă fereastră
Și să încrunți din când în când din sprâncene
„Felicitări, iar m-ai făcut să mă simt ca dracu’ ”
Am urlat în timp ce trânteam ușa
Radioul cânta din greșeală Bach, Goldberg Variations
La telefon o voce îmi spune să aștept, și-apoi
Urechea stângă mi se umple cu-o melodie imbecilă
Nu sunt taxiuri, trântesc telefonul și mă întorc la tine
Ești tot acolo, pisica ți-a sărit în brațe
Și toarce impasibilă; o lacrimă
Þi se desprinde de colțul ochiului stâng
Și îți mângâie obrazul cu degete transparente
M-așez și eu și mi-aprind o țigară imaginară
Nu fumez, dau scrumul pe covor
Tu mă privești la fel de nedumerită
Și fumul imaginar ne învăluie pe-amândoi
Iisus mă privește mustrător de pe cruce
Arunc țigara cât colo și te întreb
Dacă iarăși e vina mea, dacă iarăși
Am încurcat subiectul cu predicatul cu fazele lunii
Și cu amicul tău cu nume de bistro
Vecinii au televizorul dat tare
Un câine latră vis-a-vis, și brusc înțeleg
Că într-adevăr am încurcat profețiile cu petele solare
Și lacrima ta e doar o picătură de infinit
Iar dacă închid ochii, îmi pot imagina în cel mai mic detaliu
Tu, eu, scena împăcării, actul 2.



Leiden, 28 octombrie 03