Am murit...Privesc în depărtare.Sunt tristă…
Nu știu!
Simt că roua dimineții îmi atinge buzele încet,ușor
Mă trezește,mă îmbată,dar eu,
Sunt un simplu cadavru uman
O fiintă decedată.
Și trupul mi-e acoperit de frunze moarte,crengi uscate
Păsări rătăcite zboară deasupra-mi
Și vreau să le strig,să le chem,
Dar nu mă pot auzi-sunt moartă-
Nu mai pot simți vântul tremurător,
Ce altădată îmi transmitea câte-un fior;
Nu mai pot spera…mi s-au spulberat iluziile,
odată cu întâia ploaie…
Rece și umedă, ce mi-a pătruns în inimă,
ca un pumnal
Încercând să mă trezească,să aducă în simțiri…
un copil…
Atât de vesel cândva.
Dar…cu toate acestea…
Eu nu mai pot muri…
Pentru că…am uitat să iubesc!