Stupoarea inundă-năuntrul profund,
Bufnirea urmează firească și ea
Atunci când un vis prinde aripi și zboară,
Plutirea-i dorindu-și s-atingă din urmă
Frânghia situată-n neant ce unește
Perechea de pietre din calcar topite
Și-nfrânte de apa iubirii ce curge
Din infinit către visul preaplin.

Lumea atunci se-mparte în două și-n trei,
Visătorii se adună de ploaie în nori
Și trimit raze de gânduri și stropi,
În flăcări arzând copacii de piatră
Cu rădăcini adâncite-ntr-o inimă de rotund,
Iar scrumul și praful udate de ploaie
Râd și zâmbesc atingând împlinirea
De vrajă a unirii între apă și vis.