Atatea frunze...
alergam intre ele
si-apoi Frunze cad
lanurile Vietii
dormitand prin sentimente...
copil, alunecand in ramuri
peste camp
calcand
mereu in Tine...
iarta-ma...
erau frunze, am crezut ca le voi putea
saruta inefabil
fara a le face vre-un rau...

atatea frunze...
credeam ca sunt stele ce cad
dupa ani si ani de cenusa...
dar erai Tu
alunecand intre ramuri
peste camp...
ca si-o toamna de rafturi...

Te-am intalnit pe Cer.
indecisa, ca-ntr-un mormant
mi-ai atins picioarele goale...
si ochii, albastri in mare
caprui de frunze...
indecisa alergai ca primul fruct
si ploaia... si Timpul... si eu
dupa ani si ani de cenusa
ma sparg malefic rotunjindu-mi
amintirile cu frunze...

Alba-Iulia 18.08.2001