Că-s vinovat, că, -ndurerat, eu mă căiesc,
Acum e vremea răspicat s-o spun.
Tu ești departe, munții-și rostuiesc
Urâte stânci care-ntre noi zăgazuri pun.
La piept nicicând n-o să te strâng.
Lira e spartă, secat al lacrimii izvor.
Un vers din inimă și-un pic nătâng –
S-or veseli dușmanii cu-al meu dor –
O să țâșnească liber de speranțe.
Barbare gheare-nfipte-n suflet,
Dorințe grele-n stranii stanțe,
Un chinuit poem și-un lânced cuget.
Răsună-n glas de clopot zarea.
Această clipă-a unui regn încet
Târziului adio îi cântă alinarea.