Am hotărât să sfârșească-n patul ei,
de moarte bună și cât mai voluntară,
s-o-ngrop acolo în ultimele foi de tei
pe care toamna asta mai poate să le moară.

Să-i curgă, baldachine, norii grei,
pe gene și pe buzele strivite,
de mine și de nervii mei,
de rictusuri în colț de ochi ivite.

Să curg ca fierea peste amândoi,
un tatuat cu fapte anodine,
un giulgiu rece îmbrăcat în ploi,
rânced, potent și plin de sine.

Am s-o ucid ca pe un miel de paște,
muiată-n vin și-nfofolită-n vintre,
călău ce sunt, cu inima făcută vraiște,
cu dragostea făcută sul pe minte.