la capătul unui an și-o zi mă așteptau lipite de perete mâinile
cu oasele rupte în formă de labe de leu jucau o pereche de ochi
sceptrul unui deget arătător întins îmi ardea palmele de atâta purtare
o singură sabie lumina drumul sufletului și mintea încețoșată
de noaptea de plumb părinții mureau în găuri negre infinite
mi-era frică de nimeni și litere desenate figurine cuști cu gratii de aur
căutam prin bătrânețea liniștită pe cineva cu care să trec aurora
ca și cum iarna și-ar fi pierdut mințile într-un somn cu brațe sculptate
în formă de inimi răsucite separam oceanul de aripile rupte
nu știam că cineva cususe timpul înainte de orele douăsprezece...