Odata am hranit cu lapte
un pui de iepure de camp
si mi-am petrecut ziua langa el,
si noaptea l-am culcat
intr-o lada cu carpe,
si l-am ferit de ochii lacomi
ai pisicilor.

Am petrecut si a doua zi,
si a treia zi tot cu el.
Si imi cheltuiam dragostea
mea copilareasca
pana cand, intr-una din zile,
a murit.

Tatal meu il adusese,
zicand ca l-a gasit sub o tufa.

Altadata mi-a adus acasa
un pui de caprioara
si, iarasi, mi-am lipit
sufletul de ea,
si am petrecut impreuna
zile intregi,
desi stiam ca va muri.
Si a murit.

Atat de mult ma fascinau,
fiind copil, jivinele salbatice,
incat, de multe ori,
plecam in cautarea lor
pe dealuri si prin paduri.
Si, uneori, mi se-ntampla
sa le si vad.

Atunci ma intorceam acasa
ca un cuceritor.

Odata, imi amintesc,
venise tatal meu acasa
si-mi zise ca a vazut un cerb
cu coarne mari.
Iar eu, se intelege, l-am crezut,
desi nu i-am cerut nici o dovada.

Iar mai tarziu, tot el,
mi-a zis ca nu exista Dumnezeu
si l-am crezut.

In viata am hoinarit
umbland printre oameni
ca printre copaci,
cu gandul tot dupa animale rare,
ca si copilul de alta data,
desi acum nici eu nu mai stiam ce cautam.

Atunci Te-am vazut,
o, Dumnezeule,
o, cerbule de foc
care m-ai doborat in goana cu copitele!

De atunci ma cobor
in fiecare seara din padurea mea
ca un soldat ranit
si-l caut pe tatal meu
ca sa-i povestesc despre Tine.

Poate ca as zice:
"asa este Dumnezeu
ca si cerbul despre care
mi-ai povestit ca l-ai vazut
pe cand eram copil
si, desi nu mi l-ai adus
sa mi-l arati, eu te-am crezut".

Dar satul meu s-a facut de acum
ca o pasare care se muta mereu
de pe un deal pe altul
si-i duce pe toti
tot mai departe si mai departe.