Am incercat sa fac din numele noastre
pasari care sa zboare fara aripi,
"Trenul accelerat 2004 va sosi in statie
la linia 5", proiect temerar de luna plina
din care a izbucnit vulcanul acela tarziu
ce ii placea sa fie numit 'iubire', cu toate ca
niciodata nu mi-a fost mai frica de cutremurul
din inima ta decat atunci cand ti-ai scos
un ochi pentru a-mi arata ca vederea vine
mai mult din tine decat din ei, ca trebuie sa ne grabim
'mai repede', cum ar zice latinul adormit,
pentru a ajunge pe peronul pe care trebuie, pentru ca
altfel nu am apuca niciodata sa ne aruncam
in fata aceluiasi tren, care nu ar mai veni de fiecare
data sa sparga tacerea ce s-a asezat intre noi,
cu toate ca ciocarlia pe care ti-am imprumutat-o
atunci cand ne-am cufundat pentru prima oara
in adancurile marii tale mi-a soptit ca tu si cu mine
avem acelasi nume, desi mai multe pasari au
raspuns cand le-am strigat cum te strigam pe tine
odinioara si atunci am incercat sa impusc fluturii
care imi adormisera pe tample si sforaiau pe mai
multe voci ce imi sugerau numele tau, de fapt mi-am
dat seama ca el face asta din sufletul meu,
striga pentru a se remarca in singuratate, crezandu-se
vocea demiurgului ce imi re-creaza din nou si din nou
retina pentru a te vedea numai pe tine, oricum vad
prin mine in tine si iarasi mi-aduc aminte ca pierdem
trenul fara de care viata noastra ar insemna doar o serie
de aruncari in gol de la terasa balconului ce
de multe ori ne-a servit drept mama si tata, pentru asta
nu am putea fi invinovatiti ca am alergat dupa luna
prea dezbracati sa ne deosebim intre noi.

Te iubesc.