În ochii tăi se vede marea
Ca o gigantică tăcere,
În ochii tăi se văd apusuri,
Și bucurii dar și durere...

Ce-ai mai făcut ? De unde vii ?
Ce vești mi-aduci din depărtare ?
De ce ți-ai părăsit destinul
Și ai fugit iar peste Mare ?

Hai spune-mi dacă marinarii
Mai cântă acel cântec trist !
Când stau pe înserat la pupa,
Hai spune-mi dacă mai exist !

Aș vrea să știu dacă furtuna
V-a aruncat pe toți din luntre,
Aș vrea să știu de-ți este dor
Să iți sărut curata-ți frunte...

Dar nu-mi răspunzi, ci mai degrabă,
Mă-ntrebi ce fac, ce-am mai făcut,
De-mi este inima rănită,
De-aș vrea s-o iau de la-nceput...

Și iți răspund c-o sărutare,
Și încă una tot așa,
Dar sufletul adânc mă doare
Căci nu vei fi mereu a mea.

Stiu c-ai să pleci, și, de aceea
Te mai sărut încă o dată,
Și-ți spun usor, usor, în șoaptă
Că te iubesc ca niciodată...

Și-apoi se lasă inserarea
Iar noaptea-i tristă, chin si-amar,
Tu ai plecat, asa, măreață,
Eu stau și plâng dar e-n zadar...

Eu am rămas cu amintirea
Acelor sărutari de foc,
Și iți urez încă o dată,
Drum bun și să ai mult noroc.

Să-mi scrii măcar o telegramă
Cu-același sincopatic “STOP”,
Pe care-l foloseau odată
Toti cei ce nu stateau pe loc.

Și-oi mai trăi până la vară,
Când poate cu un vechi vapor,
Vei revenii atunci în portul
Acelor ce iubesc și mor.

Și-ți voi mai rupe-o sărutare
Și încă una, tot asa,
Dar sufletul adânc mă doare
Căci tu nu stai, tu vei pleca...