Și teii sfârși-vor curând.
Timp de popas.

Deschisă e poarta, de vânt,
Spre ce a rămas.

Senină, rece, avarie,
Viața-ntr-adins.

Răbdare în vas,
Pe gresia roasă de oră.

Cu ochii pe ceas,
Neliniștea mea îl adoră.

Secetă amenințată cu apă,
Cu nori împrejur.

Somn rănit de pleoapă,
Hipnotic azur.

Mă chinui născând reversul,
Nu fii.

Seninu-i ca psalmul, ca versul,
Tăiat pe tipsii.

Dar poți tu să nu te asameni
Mie, târziu!

Pustiul din oameni
Nu-ncape în nici un pustiu.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975