Ce pustie azi e strada
Ce tristă azi e lumea
Ce întunecat e cerul
Ce confuz e cântecul…

Au mai rămas doar niște fire de zăpadă printre trotuarul uitat de timp care încearcă să fugă spre o realitate mai vie, mai luminoasă.

Pășesc ca-n van și-mi târii viața după mine ca pe-un geamantan în care tot au pălit ploile toamnei și acum l-au făcut mai greu decât mine…

Îl duc ca pe-o povară cu spatele aplecat de parcă toată cenușa iadului și-ar fi găsit leagăn în mine.

Îmi leg existența de-un trunchi de copac și o las să mă aștepte până ce o să fac o plimbare printre genele mormântului pe care mi–l cobori la creștet-Timp nepăsator!

Ce pustie azi e strada
Ce tristă azi e lumea
Ce întunecat e cerul
Ce ambiguă e viața!