I
Norocul tău în resemnare,
Că nu te naști de două ori.
Paloarea umbrei migratoare
Spuneai că vine de la mori.
Odihna ta, în versul strâns
Ca moartea ocrotind pe criști
În ochii părăsiți de plâns
Și de părerea că exiști.

II
Se va-ntâmpla tărziu un foc
Pe care apele-l vor stinge-n
Neliniștea aestui loc,
Și vom pluti printre funingeni,
Și nici atunci nu ne vom pierde,
Străini cum ne-am născut, și orbi,
Vom sta închiși în iarna verde
Cu nervii asurziți de corbi.

III
Printre răniți suferitori
Vânați de vrednicii lor sorți,
Te uiți la clipe ca la nori
Și ca la duhul celor morți.
În cerul lacrimei răsfrânt
Crezi ca soldatul fără za.
Dacă te plângi că ești pământ,
Þie pământ ți se va da.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975