Vine o zi când,
Sub pleoapa cerului de plumb
Trebuie să spunem rămas bun.
Cel drag se desparte de noi
Și pentru un timp ochiul vieții se închide...
Un întuneric netulburat de lacrimi sculptate în obraz.

Vine o zi când simțim că nu putem să mergem mai departe.
Suntem înghețați în acea neuitată clipă a despărțirii
Și vrem doar să ne topim în pământul
Deja hrănit… cu cel drag.

Este un adevăr imposibil de acceptat,
Adevăr absolut și neclintit…
Unul din simplele adevăruri reci ale vieții!!!


Și totuși... fiecare noapte promite o nouă zi,
…Un alt simplu adevăr al vieții!