zilele se scurg
asemeni unor picături vitale
din venele vîrstelor noastre
crestate stîngaci
la încheieturile fiecărui anotimp
ne închipuim unici
bolnavi de nebunia
existențială
a acestui veac ce nu se mai termină
iubim arareori
ca un fel de traumă pasageră
și punem nopțile
cap la cap
cu deznădejdea
prizonierului de război
uneori venim acasă
și ne sărutăm copiii
ca un fel de ispășire
a copilăriilor noastre
ne dor lucrurile simple
și cărările fiecărui parc
pentru că iremediabil
sîntem...