DIAMANTUL

Când am deschis nostalgic, o interioară ușă
Un diamant aflat-am sub straturi de cenușă.
Udat cu lacrimi dulci de bucurie,
L-am șters gingaș cu flori de iasomie
Acum surâde nins, firava-i siluetă
Pecetluită-n veci de-o verighetă…
Dar uneori, lumina-i brusc dispare
ÃŽn tulburi neguri de-ntristare.
L-am șters de atâtea ori cu mantia-ndurării
Dar,…
în zadar…
Suflarea mea îl doare
Nu las-a lui izvoare
Crâmpei de curcubeu
Þâșnească odinioară…în crudul apogeu!
Din suflet hemoragic întreb cuprins de jale,
De-oi mai vedea vreodată scânteile divine,
Din nepătrunsul tainic un vuiet surd aduce mesajul pentru mine:
Voi naște din adâncuri lumini diamantine
Dar blânda lor splendoare
Nu vor fi pentru tine!

Gabriel C.