S-a dus si vara in care
trebuia sa imi scriu romanul...
Si toamna si iarna; tot anul!...
Aproape ca acelasi mai sunt inca,
e doar ca altfel trec ele, lucrurile
pe langa.
Eu... respir aceeasi respirare
si iarna vreau
sa plec cu cortul la aceeasi mare.
Am aceeasi prieteni de altadata
si iubesc aceeasi fata.
Nu mai sunt singur
si scriu mai putin acuma,
Si nici acum nu-mi doresc
(cum nu mi-am dorit niciodata)
o pereche de "adedasi" puma.
Rad mai mult
pentru ca lumea
mi se pare mult mai nebuna,
Ma uit nu singur de data asta
tarziu in noapte
la stele, la semafoare, la luna...
Timpul pare veridic; trece...
Imi ridic din temelii
singur...
un milion de Mecce.
Toate, ce sa mai! trec...
Cat mai sunt altii raman,
apoi, mai incolo poate si eu plec.
Nu sunt cu nimic mai bun
decat altii
(sunt roman)
desi altceva credeam mic fiind,
Cum nu sunt deloc mai mari
elefantii
decat sunt eu
existand si iubind.
Noptile nu le mai dorm
si nici nu mai am propriul meu pom;
Port pantalonii rupti
in zilele astea
si prinsi in ace de siguranta,
Cred in forta ariana
a diviziilor Panzer.
S-a dus si vara in care
trebuia sa imi termin romanul.
S-a dus si viata lunilor furibunde,
-tot anul-