Ai pus umbrele de sticla sa ma pandeasca,
Stai cu umerii alarmati, aplecat peste zilele noastre obisnuite,
Sa brazdezi adevarul cu ciocolata amaruie
Sa o manance batranii si sa-l inghita nemestecat
Stau la masa tacerii si asurzesc
De decorul in mi bemol pe care il asezi
La distanta de pi r patrat
Departe de mine, in mine, te-ai asezat!
"Porter", un verb enigmatic si fetal, iti place
Sa te duc usor si sa te scap in malul
De langa autostrada nemuririi.
O sa pastrez tainele tale ascutite, ciobite, pestilentiale
Ca niste portocale uitate pe marginea verii,
Sa te intorci cand oi vrea, o sa-ti restitui visele,
Sa le cauti cu harta, pe vitraliile bisericii botezului,
Pe gemurile magazinelor cu paine calda si urmele de zapada ale bunicilor si mamelor, scrijelite pe palmele desantate
Ale cersetorilor din copilarie si pe dintii ontici
Ai cainilor comunitari imbatraniti o data cu noi.
Nu ma mai gasesti oricum
Eu nu mai sunt demult atent, ascult muzica la maxim
Probez chipuri sfasiate sa vad daca mi se potrivesc,
Ah, uite unul pe umarul meu, lasa-ma sa mai cotrobaiesc putin
Poate gasesc si muschiul uimirii, imi trebuie sa stii!
Cu gesturi obscene o sa-l asez langa abductori
Te asezi la calculator, astepti sa plonjezi
Pe apeductele on-line.
Nu vezi cum sangele imi napadeste ochii,
Si-ntind o mana spre tine peste oceanul dintre noi.
Ma asez pe o amintire si vaslesc cu ochii la cerul care se despica
Iar stele de platina trag cortina de praf stelar, care se aseaza usor, usor,
peste paharele pe care le-am uitat pe masa,
La ultimul nostru festin de imbratisari si uitari.
Exista un centru imaginar al lumii!
Poate esti tu, poate sunt eu, poate ne cautam centralitatea
Precum dervisii ce deseneaza ecuatii cu picioarele
Ma-ntreb de unde viciul asta al nemuririi,
Si marea suferinta a intimitatii,!
De suferim prea mult de ea,
Nu stiu, sa mai bat cu picioarele la usa ta,
Sa ma intreb , sa te intreb, sa te blestem
In prima zi de vara cand toate vor sa se schimbe mai putin tu.
Imi trag plapuma peste cap sa nu-mi vezi febra
Sa nu vezi cum ma canibalizez, mi-e frica
Poate iti place, te-asezi in primul rand si asezi cu grija
Cutia cu popcorn si Coca -cola langa tine, sa nu pierzi nimic
Din spectacolul autosfasierii.
„- Bravo, bravo, stimati spectatori, iata omul care se intoarce pe dos!”
Ma uit, nu vad nimic, lumina isi infige tantaculele taioase.
Imi scrijeleste pe retina cuvinte de incurajare
Parca vin din trecutul alungat de spaime si invinuiri impodobite cu picaturi mici de vapori de lapte ......ce voce......!ce atingeri...!ce mirosuri......!.ce ocean......!
"...haide, ridica-te mergi, exploreaza lumea..
...treci la masa, nu ma supara.....
...Vino sa te imbratisez, lasa ca-ti trece...
...Te iubesc puiul meu...!"
Ma intorc la orgia mea de pamant si mate,
Mi-ar trebui un orologiu, nu mai stiu cat e ceasul
Si nu stiu daca-mi pasa,
Doar tu m-aduni de pe caldaramul fierbinte, de pe scena de smoala
M-asezi doar cand vrei tu in mozaicul de venin al patului
In care dormim si ne iubim natang si decadent
Imi asezi capul pe pieptul tau fierbine desenat cu creta
Si colorat cu coji de nectarine si portocale si impreuna facem un triplu salt
Alchimic.
............................................................
Mai stau o zi.
Poate ca maine
Ma alinti dinnou
...Te iubesc puiul meu!