Poezia lui Mircea Dinescu, de la care s-a pornit:

"Sunt tanar, Doamna"

Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu isi ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii. Sunt tanar. Buna seara!

si parodia:

"Sunt vested, Doamna"

Sunt veșted, Doamnă, toamna mă știe pe de rost
și ochiu-abia distinge lumina de-ntuneric,
cum aș putea întoarce bărbatul care-am fost
când carnea mi-e uscată și râsul mi-e himeric.

Sunt veșted, Doamnă, vânturi m-au bântuit destul
ca să pricep că moartea nu-nseamnă echilibru,
dar bulgari de țărână de-aș mistui, sătul,
m-aș spânzura de lampă cu dungile de tigru.

Sunt veșted, Doamnă, veșted cu spatele bubos,
și vreau să mușc din sfârcuri măcar și cu proteza,
îmi crește noaptea-n suflet, cuțitul mi-e la os,
zâmbesc, un pic pieziș, ca să-mi ascund pareza.

Sunt veșted, Doamnă, foșnesc precum o frunză,
iar fulgii din aripă s-au dus în patru zări,
cuvintele-balsam nu mai fac mare brânză
când timpu`-mi se măsoară doar în însingurări.

Sunt veșted, Doamnă, veșted, de-aceea te-nțeleg
când spui că pentru tine contează numai vara,
cu un descântec invers de mine te dezleg,
la tine-i înca ziuă. Sunt veșted. Bună seara.