Când m-am născut, în preajma mea deodată,
Un Înger bun al vieții se ivise.
Cu fața-i de copil suav decise
Să-mi picure nădejdea-ngândurată.

Când am murit, în vagi câmpii de-abise
Îngerul morții a venit să scoată
Un vaiet mut din liniștea-mi curată,
Să-l dăruiască pruncului din vise.

Între a fi și a pieri-n poveste,
Din prima zi spre ultima trasat,
Un licăr stins în mine dă de veste,

Rotire-n noi de slavă și păcat
ÃŽn care moartea somn vremelnic este,
Iar dangătul în clopot s-a mutat.