vrei să fii strigătul meu?
mută-mă în clopot
știi să fii liniștea mea?
fă-mă de lună

știu sigur
te-am văzut undeva
ții minte?

îți venea să spui că n-ai vreme
de tăcut la lună
nici de strigat către clopote
că drumul tău e o pânză de păianjen înlemnită
de la un capăt la celălalt al singurătății

eu nu te-am crezut
aveai mâinile ascunse
ca nu cumva gestul lor de dragoste
să-mi atingă cu închipuirea ochii
mă feream să-ți spun pe nume
și mă rugam la zei
să nu mai știu dacă ai fost
sau doar ai fi vrut