Priviți,
Cum pâlpâie a sufletului
Văpaie
Sub alba carapace a marmurii!

Târâș, târâș...
Ea vine din vechime;
De-acolo unde iubirea de pământ
Este un mit.

E o nădejde a spiritului
De-a învinge
Materia necrutătoare a iubirii:
Blestemul neascultării
A fost îndepartat.

E negrăita dorință a lui Icar
De-a străpunge cerul:
Visul oricărei ființe omenesti
De-a cunoaște
Universul.
*

Așa și eu-
Neobosita târâtoare,
Mă zbat să tai lianele-ndoielilor;
ÃŽn zori,
Asemenea albatrosului,
S-ajung în zbor
La inima ta.