pe lângă noi se trec iarăși
caleștile ceții
se-nalță
vârtejuri de umbre
ne-agață
de osii pătrate rotunde
mâncate de molii
fecunde-n iluzia vieții

sunt goale caleștile
în ele doar aburul mișcă
birjarii
păpuși cu fireturi albastre
au brațe morișcă
prin ramuri înalte
rup norii cad anii
stejarilor grei
sub toporișcă

trec iute caleștile ceții
sunt multe de-odată
„Oprește !”
strigăm aprig birjarul
e-un clește
cu mâna de sfoară
pe cnut ferecată

prin aburii feței
se-arată
birjarul dar umbra-i descrește

în urmă rămâne un „Ștoo?”
și privirea lui blândă
mimată