Era o simplã zi de varã.
ªi lacrimi nu credeam a curge;
Am tot sperat sã mi se parã,
Dar norii au început a plange.
Într-o banalã zi de varã,
Priveam cum pe obraz se scurge
...ploaia! ca o comoarã
Ce-a fost de negãsit ºi acum plânge.


ÃŽn ploaie au stat atunci, cu lacrima
De oþel încins, º-apoi racit de dor,
Iar ploaia s-a lovit de patima
Durerii aprinse de pe obrazul lor.
ªi fiecare singur îºi imagina
Cum plânge el ºi toþi în cor.
ÃŽn ploaie au stat atunci, cu lacrima
De foc rãcit de-un gând înºelãtor.


Era o simplã zi de varã…
ªi toþi credeau în lacrimile lor,
Am tot sperat sã mi se parã
Dar am cântat ºi eu în acel cor.
Într-o banalã zi de vara,
Am plâns cu lacrimile unui nor
Fãrã sã ºtiu cã ploaia e-o comoarã;
Dar ea a spus-o-n lacrimi tuturor.


Chiar ºi pãmântul, însetat de-un dor
De a scãpa de grelele picioare,
Care de-atâta vreme-l striveau obositor,
ªi-a dorit ca oamenii sã zboare
Pe cerul plâns de el, de fiecare ºi în cor.
Atunci am crezut cã mi se pare,
Dar norii, s-au mãrit pe cer uºor,
Iar cerul ºi pãmântul au devenit o mare.


Era o simplã zi de varã,
Când tot ºi toate aveau semn de-ntrebare.
Am tot sperat sã mi se parã,
Dar fiecare ºi în cor zburam în mare.
Într-o banalã zi de varã,
Peºtii erau zburãtoare ºi pãsãrile-notãtoare.
Atunci am dat peste-o comoarã
Ce era bine îngropatã...pãmântul este mare.


ªi tot ce am facut, a fost sã stau în ploaie
Într-o banalã zi de varã,
Când pe obraz îmi plângeau norii ºiroaie,
ªi a început sã mi se parã.
Viaþa mea ºi-a lor, e ca o foaie
Dintr-o carte, ce poate sã disparã.
Ea poate sã se-ndoaie,
De aceea e-o comoarã.