Din liniile de pe caietul meu de școlarița
Răsar mereu petale mici si mari de muceniță
Pe care Pinocchio ți le-aduce-n dar
Povești pentru copii mai mari.


Poveste pentru ziua de întâi

S-au întâlnit pe strada cuțitul de argint
Un pui de foarfecă si un lumânărar
Și au ieșit istorii din acelea
ce nu încap în calendar
ci stau cuminți
ca aerul pierdut in chihlimbar.

Sub fustanela lunga
- de odraslă rușinoasă
plecată sa se dedea cu lumea
s-au ascuns rașini mai groase
ce stiu să culeagă-n calea lor
si greieri care mor
la fel ca rozele despre care mai cântă
încet ori cioparțit sau șifonat
sub cerul verde licoros si cu reflexe de bumbac.


Leagăn pentru ziua cea de-a doua

De câte vorbe de laudă si alint
Era nevoie
știau doar vârstele să șușoteasca
- tot mai mult - și asta pâna când
bujori numai vocalele prindeau
‘o’urile si ‘a’urile
și celelalte consoane fugeau tiptil
din mângâiere
si ramânea pierit câte un haș în loc de perini
în vreme ce se retrăgea din țări arabe
în țările mediteranee.


Interuldiu pentru azi-noapte

Cel care aduce fluturii
Nu e cel care aduce vara
Si daca plouă peste ei
Înseamnă c-o să vină iarna
Dar numai peste două anotimpuri.
Iar mierea curge la răstimpuri
ca timpul peste ziduri
-încet ca gheara unui leneș de padure
care suie
peste scoarță către scoarța amaruie

Și cine plânge la uși de catedrală
Stingând din cântec
Cel scris de aurora boreală?

Închideți tot
Să nu pătrundă
nici aripa de zână udă.


Răgazul de după trei zile

Să numărăm și câte nopți cu salbă albă au mai rămas
Și câte broboade cu trandafir
Au să mai pice
Și care gânduri se mai zvântă
Și câte ceaiuri de soc și de lămâie
Să încălzească în abur marmura de sub călcâie
Făcută din firmitură lângă firmitură
Precum o pâine fără miros aromitor
Și coaptă în cuptorul lui Freya
și-al lui Frigg.


Întrebări pentru ziua a patra

Când ai s-ajungi
în dreptul lui egal -
că apa, și când e abur în jurul tău,
tot oglindă este
și dacă poate privirea
luminile din vale si cele de sus
să le cuprindă
poate că ești și tu un pește
în plasa celestului pescar.


Acoladă pentru a cincea zi

Pierdut personaje.
Mai e nevoie de vreo Șeherezadă
Acolo unde nu se mai știe de osul de pește
Pe care cu toții l-au ținut și-apoi l-au dat
Să nu se piardă în poveste?
Ori poate că unde piatra sau apa arde
În loc un solz iți crește.
Și pentru tine
Pasărea Roc cine o-mblânzește
Când Scyla pe Caribda o păzește?


Ușoare introspecții după șase zile

Rogu-vă iertați
dacă și menestrelul obosește
se zice că greșit-a drumul
- al lui nu duce către creste -

A cui e mâna aceasta
Care mă scrie si te scrie
Care culege funigei în insectar
În vreme ce pleoapa încet se netezește
Și-mi umple poala cu nectar?


Numarul șapte. Nu deranjați.

Chiar daca urci zmeiește
Lumea tot rotundă a rămas
Ori plată, sprijinită de o carapace

A mea încă mai fulguiește
Cu pulberi de polen și fluturi

Nu încerca să te mai scuturi
Ianus te pandește
De pe calicii si pistiluri dulci care nu iartă
În care e de-ajuns să cazi o treaptă.


Povața nebunului de vineri

În liniște de mult te-așteaptă
Munții de sare și apă
În care piciorul se taie și se pierde
În luminișuri albe cu treișpe păsări negre
Iar osul – domnesc sau nu –
De vrei să ți-l păstrezi
Să mergi în mâini ca saltimbancii
Deschide ochiul mai iute și mai verde ca otrava
Și râzi de clopoțeii de rusalcă
Sălbăticită și țesută
Cu firul roșu în covorul moale
Nu de femeie
Ci bătută în copite
De calul de turnir, dar fără zale.


O gură de pelin în noaptea nouă

Și părul blond și cel negru
poate să plângă
cu picuri de ceară stranși din altar
ori de smoală.

Cu care gânduri plecat-ai tu la aurar?

Că rădăcinile mai grele
Sapă în piatră
- chiar dacă ele pot să-ncapă
într-o ulcică uitată
la geamul prăfuit?

Că n-au fost puse și păsări în ierbar?

Că zebrele și leoparzii
Nu trăiesc ca frații
Când Dumnezeu zâmbeste
și închide ștrengarește ochiul stâng
Cel drept rămas să lumineze
Și să vegheze
cum din tâmplă se nasc
pletele ateniene?
…………………………………………………………………..
Nu știu să spun adio decât în păsărească
Întinde-o pană să ți-o scriu.
În ureche îți șoptește pasărea măiastră
Când tu sub merele de aur căzut-ai
în somn prea pământiu.
î