Aveam o vacă ce-o iubeam nespus
Numai la mine ea stătea la muls
Îi rezervasem numai ei poiana
Și se numea, cum altfel? chiar Joiana.

Sub masca-i melancolică și tristă
Ghiceam o fire fină, de artistă,
Un specimen așa ca ea mai rar,
Îi dădea clasă chiar și la măgar.

Văzând-o-așa, umflată de talent,
În grajd la paie rumegând absent,
Am dus-o la un casting într-o noapte
Pentru un clip publicitar la lapte.

Succesul ei a fost fenomenal.
Orice aș spune ar părea banal
Pe lângă ce de fapt s-a întâmplat.
Vânzările la lapte s-au triplat.

Celebră îi era fotografia,
A candidat la miss zootehnia,
A primit zeci de coșuri cu trifoi
Și o ofertă de la “Plai cu boi”.

Zâmbea timid din ochii săi molâi,
Dădea autografe la copii,
În lumea de show-bizz făcea furori
Și-avea o ciurdă de admiratori.

Însă cînd s-a văzut în cap de masă
Joiana n-a mai vrut să vină-acasă
Și-a trebuit, în plină adunare,
Să-i dau vreo două bice pe spinare.

De-atuncea s-a îmbolnăvit Joiana,
Nimica nu îi mai spunea poiana,
Nu mai mânca nici chiar tain din ladă,
Era ca miorița din baladă.

Avea un aer melancolic, trist,
Mugea așa, prelung, postmodernist,
Că din chemarea-i criptică, convulsă
Nu știai de-i e foame sau vrea mulsă.

Și după-o săptămână de coșmar
Am dus-o-n fine la veterinar
Care m-a pus, exacerbând supliciul,
S-o internez pe loc într-un ospiciu.

Cu inima profund îndurerată
M-am despărțit de talentata fată
Imaginându-mi că-n acele locuri
Va fi supusă la electroșocuri.

După trei zile, ca un bun stăpân,
M-am dus în vizită c-un braț de fân
Să văd dacă-i priește tratamentul
Și dacă-și ia la timp medicamentul.

Deși Joiana mea era cuminte
Mai mugea a aducere aminte,
Își prindea coada-n colorate-agrafe,
Pe foi de sfeclă da autografe.

Și-am înțeles atunci, într-un final,
Deși având stomac bicameral,
O vacă, fie și-ntr-un moment mistic,
Nu poate digera un act artistic.