De ce copacii înnoptează
cu frunzele înspre amiază
Și peste ochii tăi coboară,
cuminți, din ploile de toamnă
Tristeți de păsări călătoare,
ce astăzi nu mai pot să zboare
Plângând în roșu trandafirii,
dând farmec efemer iubirii ?

Cum clipe trecătoare se adună
și se revarsă limpezi în apus de lună
În dimineți scaldate de azur
cu amintiri țesute dintr-un zâmbet pur
Am strâns în împletite arcade de lumină,
în armonia formelor divină
Un anotimp al viselor neîmplinite,
al cântecelor fără de cuvinte .

De ce mai caut cu privirea norii ,
de ce ating mirat coarda viorii
Când timpul ne-nfășoară în zadar ,
în transparente cochilii de chihlimbar ?

Purtând în suflet o secretă poartă ,
ce poate n-o să se deschidă niciodată
Ne -acoperim trecutul lin, cu ceață
și ne-aruncăm frenetic în abisuri de speranță .

Am poposit aici din depărtări pribege
și tot în depărtări, prietene, vom merge
Purtând în ramul nesfârșit al morții ,
aceeași clipă a lumii din strălucirea vieții.

Secrete încrustate în suflet mă răpun,
cuvinte nerostite acum se-ntorc din drum,
Eternele baloane de săpun, mă ispitesc din nou :
de ce să plec, de ce să mai rămân ?