M-a durut aseară-o frunză.
N-a vrut nimeni să m-auză.
Când le cânt, ascultă tot.
Nu le pasă de mai pot.

A căzut frunza rănită
Și-a murit cu ea o strună.
Toți s-au adunat în grabă
Să mă vadă și să-mi spună:

-Nu se mai aude bine.
Fă ceva ca să se-auză!
N-am putut, și drept urmare
Azi mi-a mai murit o frunză.

Mă aprinseră-ntr-o noapte
Și-au făcut o frigăruie…
Ah, dulceața cărnii coapte
Simfonie amăruie!…